Datorită instinctului de supraviețuire, noi toți fugim de durere. Atât de cea exterioară cât și de cea interioară. Când evităm durerea exterioară e sănătos și ne protejăm. Dar când fugim de durerile interioare nu mai reușim să ne protejăm atât de bine... ajungem să purtăm o mască, pentru a o acunde de către ceilalți și de către noi. Ca atare o păstrăm și o alimentăm. O negăm și o anesteziem cum știm noi: țigări, dulciuri, medicamente, droguri, alcool.
E mai bine, decât să ne confruntăm cu ea. Nimeni nu vrea să simtă toată durerea din suflet.
Din păcate, negarea acestei dureri nu face decât să o intensifice. Poți să faci o comparație cu o rană fizică: plaga e deschisă și se infectează pe zi ce trece. Chiar dacă încerci să o acoperi ca să nu se mai vadă, infecția progresează și se întețește.
Și în funcție de rănile pe care le avem atragem anumite comportamente sau atitudini din partea celorlalți. Pentru că intervine propria noastră percepție sau interpretare a comportamentelor sau spuselor celuilalt.
Încercând să afli de ce ți-e frică pentru tine într-o situație care te rănește, îți vei descoperi fricile și traumele. Teama de a respinge, de a abandona, de a trăda pe cineva sau a fi nedrept este tot atât de importantă ca frica de ce ar putea să îți facă ei ție.
Vei realiza, de asemenea, că te rănești și singur, la fel de dureros. Te respingi, te abandonezi, te umilești, te trădezi și ești nedrept cu tine însuți.
Este evident că dacă ai răni dureroase, e nevoie să mergi în interiorul tău pentru a găsi forța necesară. O rană se recunoaște prin faptul că te simți adesea incapabil de a găsi o soluție și dificultatea de a vedea lumina de la capătul tunelului.
Ceea ce oamenii nu știu sau ignoră este că, cu cât mai mult ei refulează ceea ce simt, cu atât durerea va fi mai mare. Cu timpul, unele răni se vor manifesta prin frici obsesive sau prin probleme de sănătate majore.
Piatra de temelie este de fapt acceptarea ta așa cum ești - inclusiv cu neajunsurile pe care ți le critici și le respingi în fiecare zi.
Pentru că ceea ce noi considerăm "normal” a fost stabilit de oameni. Și nu este neapărat natural pentru toată lumea.
Fiecare act de iubire, acceptare și apreciere pe care îl facem pentru diminuarea rănilor va produce schimbări importante în modul nostru de a gândi și acționa.
Fiind atenți la emoțiile noastre și la ce ne transmit, sau cum activează ceilalți rănile din noi, cu anumite comportamente sau vorbe; vom reuși să ne recunoaștem rănile și măștile.
Totodată va fi mai ușor să recunoaștem fricile și nevoile altora. Pe măsură ce-ți vei accepta propriile răni, le vei accepta și pe a celor din jur. Vei avea compasiune pentru ei, vei evita să-i judeci ori să-i critici.
Comments