De multe ori se întâmplă să creăm același tip de relație și nu știm de ce. Astfel, colecționăm un șir lung de relații toxice cu oameni total nepotriviți, de care ne simțim însă atrași. De ce?
Pentru că, de multe ori, în mod inconștient căutăm un tipar. Un tipar în care ne simțim confortabil, în siguranță, un tipar familiar... un tipar din copilărie.
Cunoașteți zicala care spune că fetele au tendința de a se căsători cu bărbați asemănători taților? E adevărată, dar e mult mai complexă.
De fapt, căutăm și creăm același tipar-relație pe care o cunoaștem din copilărie într-o încercare disperată de a ne vindeca traumele produse sau de a ne satisface nevoile emoționale care nu ne-au fost satisfăcute. Se poate întâmpla, în copilărie, ca nevoia de afecțiune să fie refuzată sau insuficient împlinită. Când părinții se ceartă întruna sau sunt prinși în conflicte este posibil să le acorde copiilor prea puțin timp sau atenție. Ca rezultat, copilul va tânji după dragoste și atenție, neștiind cum să înțeleagă sau să accepte situația și simțindu-se nedreptățit.
Dacă în copilărie mediul era unul disfuncțional în care am văzut comportamente dăunătoare, sau era un mediu conflictual, odată ajunși la maturitate vom căuta și vom crea acel mediu și acea relație toxică. Vom căuta un anumit tipar: vom avea relație după relație cu o persoană alcoolică sau agresivă, indisponibilă emoțional, o persoană obsesivă sau poate dependentă în relație.
Iar în relațiile acestea distructive, vom încerca să vindecăm, să dăm totul de la noi, să credem că dacă facem mai mult pentru cealaltă persoană, dacă renunțăm la nevoile noastre și le satisfacem exclusiv pe ale celuilalt, cumva, prin minune, celălalt se va vindeca, iar relația la fel.
Tot ce facem este să ne agățăm de o relație toxică, de frica abandonului sau alte temeri, sperând că, prin grija și iubirea noastră excesivă, vom salva relația și pe celălalt.
De fapt, continuăm să ne adâncim traumele din copilărie și să le resimțim mai acut, fapt care duce la nefericire și alte tipare comportamentale distructive.
Primul pas pentru a ieși din acest cerc vicios este cel de a ne analiza relațiile pentru a vedea ce tipar căutăm și reproducem în relații.
Al doilea este să vă înfruntați, cu mult curaj, propriile probleme și neajunsuri, pentru că în primă instanță noi fugim de ele, le evităm, pentru a nu declanșa suferința. Ar fi de dorit să le analizăm. Să analizăm amintirile, bune sau rele, cu situații în care am fost răniți, dar și situații în care le-am creat altora neplăceri. Analizați-le pe toate, din nou, în scris! Cu părinții folosiți aceeași tehnică. Concentrați-vă asupra celor mai dificile probleme. Prima dată scrieți-le iar apoi căutați tiparele.
Al treilea pas presupune să deveniți egoist(ă). Mă refer aici la egoismul sănătos. Adică, să învățați să vă ascultați vocea interioară cu privire la ce este potrivit și indicat pentru voi, după care urmați ce vă spune. În felul acesta, vă dezvoltați sănătos interesul față de propria persoană, ascultându-vă propriile sugestii.
E necesar să vă recunoașteți valoarea și să fiți convinși că împlinirea voastră este la fel de importantă ca a oricărei alte persoane și că e bine să vă oferiți lumii, mai ales celor apropiați, în cea mai bună formă.
Al patrulea pas este să căutați ajutor: un grup de sprijin, psihoterapeut sau alte programe, gen Alcoolicii Anonimi, dacă este nevoie, unde veți putea duce la capăt acest proces de autoanaliză și vindecare.
Comments