În ultima vreme, am început să improvizez gastronomic, folosind numeroase condimente pe care aveam rețineri să le folosesc înainte. Și într-adevăr, mâncarea e mult mai gustoasă cu acestea. Tot așa, e de ajutor să ne condimentăm viața, pentru a trăi cu adevărat, nu doar a supraviețui.
În mod ideal, noi competențe ne vor ajuta să ne îndeplinim scopurile și să fim în concordanță cu valorile noastre.
În copilărie, suntem nerăbdători să ne asumăm provocarea și să dobândim capacitatea de a merge singuri, iar această piatră de hotar le poate da fiori de emoție atât copiilor, cât și părinților. Dar, după o vreme, competența duce la complacere. Odată ce ați învățat să mergeți singuri, nu prea mai aveți de ce sărbători acest lucru în fiecare zi.
În anumite domenii ale vieții, însă, există pericolul de a deveni "prea competenți”. Când ajungem să ne pricepem prea bine la ceva, trecem adesea pe pilot automat, ceea ce conduce nu doar la un comportament rigid, ci și la lipsa de implicare, dezinteres față de dezvoltare, plictiseală - pe scurt, nu mai progresăm.
Atunci când totul a devenit rutină - profesional și personal - când toate aspectele vieții sunt categorisite și previzibile - adio provocare, adio bucuria descoperirii.
Pe de altă parte, nici opusul supracompetenței - supraprovocarea, nu e de dorit. Când în viața profesională ne confruntăm cu prea multe situații dificile, sau în relația cu partenerul pășim ca pe un câmp minat, e posibil ca stresul să ne inhibe capacitatea de a fi creativi, de a prospera sau de a găsi echilibrul.
În viață e bine să găsim echilibrul între a da și a primi, acel punct în care competența și confortul lucrurilor familiare sunt într-o tensiune creativă cu entuziasmul și cu stresul necunoscutului. Ajungem la limita abilităților atunci când progresăm pas cu pas, dincolo de nivelul prezent de competență și confort.
Principalul motiv pentru care alegem întotdeauna confortul și situațiile familiare este teama. Studiile arată faptul că, atunci când evaluăm un risc, avem tendința să favorizăm lucrurile familiare. Acest lucru explică de ce multe persoane se tem de călătoriile cu avionul, deși, conform statisticilor, riscul de a muri într-un accident rutier e mult mai mare.
Teama se poate prezenta în cele mai diversificate moduri, fiind uneori deghizată în amânare, dorință de perfecțiune, scuze, lipsă de afirmare: ea știe un singur cuvânt; Nu. Ex: "Nu, o sa mă fac de râs!”, sau "Nu, mulțumesc, de data asta doar vreau să observ.”
Tendința noastră de a favoriza ceea ce e familiar și accesibil, poate influența chiar și ceea ce acceptăm ca adevărat: dăm mai multă crezare opiniilor larg răspândite.
Pentru a vă dezvolta și prospera este necesar să vă lărgiți atât spectrul acțiunilor, cât și profunzimea sau abilitatea cu care acționați. Vă puteți întreba: "Ce lucruri care mă înfricoșează am făcut în ultima vreme?”; "Când am încercat ceva ultima dată și am dat greș?”
În privința profunzimii, când v-ați simțit ultima dată vulnerabil? "Dacă ar fi să muriți în acestă seară, ce ați regreta cel mai mult că nu ați făcut sau spus?”.
Totuși, vă puteți confrunta și cu situații în care implicarea voastră să fie maximă și să urmați un țel cu toată ambiția și motivația de care dispuneți. E foarte bine, dacă e conform valorilor și scopurilor voastre. Dar, dacă nu vă mai servește, preferabil ar fi să renunțați. Nu întotdeauna e benefic să ne cramponăm în concepte precum: "o să fac asta, sau măcar o să mor încercând”.
De multe ori, e inspirat să facem o alegere din inimă, conform emoțiilor noastre. Nu este o renunțare, ci o continuare în alt mod.
Există nenumărate povești despre oameni care nu se dau bătuți și, în cele din urmă reușesc, dar și mai multe despre oameni care au luptat din răsputeri și nu au ajuns nicăieri.
În cazul unei decizii de genul: "renunț sau continui?”, puteți să vă întrebați următoarele:
- Îmi aduce bucurie ceea ce fac?
- Îmi permite să-mi folosesc calitățile și aptitudinile?
- Reflectă valorile și principiile mele?
- La ce oportunități renunț, dacă continui pe același drum?
Comments