Cei mai mulți dintre noi am crescut folosind un limbaj care ne încurajează să etichetăm, să comparăm, să comandăm și să formulăm judecăți, în loc să fim conștienți de ceea ce simțim și de ce avem nevoie.
Nu știm să comunicăm în acord cu noi înșine. Și astfel devenim periculoși, atunci când nu suntem conștienți că suntem responsabili de felul în care ne comportăm, gândim și simțim.
Un tip de comunicare, larg răspândită este cea bazată pe judecăți moralizatoare. Aceasta pleacă de la premiza că cei care nu acționează în conformitate cu valorile noastre greșesc sau fac ceva rău. Iar acestea, în comunicare se transformă în învinuiri, insulte, umiliri, etichetări, critici, comparații: “Ești prea egoist”, “E leneșă”, “Au idei preconcepute”, etc.
Judecarea celorlalți e de fapt expresia nevoilor și valorilor noastre, pe care ceilalți nu le împlinesc. Reversul acestui aspect este faptul că plătim scump atunci când cei din jur răspund la valorile și nevoile noastre nu din dorința de a dărui, ci din frică, rușine sau vinovăție. Clasificarea și judecarea oamenilor încurajează violența.
Un alt tip de comunicare periculos este negarea, sau neasumarea responsabilității. Folosind expresii uzuale de genul “trebuie”, în afirmații, precum: “Sunt lucruri pe care trebuie să le faci, indiferent dacă îți convine sau nu”, demonstrează în ce fel responsabilitatea pentru acțiunile noastre e negată. Expresii precum: “Mă faci să mă simt vinovat”, sau “Mă faci să mă simt furios”, sunt un alt exemplu al modului în care acest tip de limbaj facilitează negarea responsabilității față de sentimentele și gândurile proprii.
Separă ce simți de ceea ce crezi că ești
Ex: “Mă simt aiurea ca și gimnastă”.
Aici îmi evaluez talentul în gimnastică, în loc să-mi exprim clar sentimentele.
Exprimarea propriu-zisă a sentimentelor:
”Mă simt dezamăgită de mine ca și gimnastă”.
”Mă simt frustrată de abilitățile mele de gimnastă”.
Sentimentul real din spatele evaluării “aiurea” pe care am făcut-o, poate fi dezamăgire, nerăbdare, frustrare sau altceva.
Tot așa ajută dacă separăm ce simțim de modul în care credem că se comportă ceilalți în raport cu noi.
Ex: “Mă simt prost înțeles”.
Aici “prost înțeles” indică aprecierea mea cu privire la nivelul de înțelegere al altor persoane, nu un sentiment real. Mă pot simți tensionat, iritat, nervos sau altfel.
Cum ne asumăm responsabilitatea sentimentelor noastre
Ceea ce fac sau spun ceilalți poate fi un stimul, însă niciodată cauza reală a sentimentelor noastre. Sentimentele, de fapt, rezultă din felul în care alegem să primim ceea ce fac sau spun ceilalți, din nevoile și așteptările noastre, din acel moment. Atunci când cineva ne transmite un mesaj negativ, verbal sau nonverbal există variante de reacție. Una dintre ele, larg răspândită este să luăm mesajul ca pe un atac, auzind învinuire sai critică.
De exemplu, cineva este furios și îmi spune: “Ești cea mai egoistă persoană pe care am cunoscut-o”. Dacă aleg să iau mesajul personal, pot reacționa astfel: “Vai, trebuie să fiu mai sensibilă”. Accept judecata și mă culpabilizez. Aleg această opțiune, în detrimentul stimei mele de sine și mă predispun la sentimente de culpabilitate, rușine, vinovăție, etc.
O a doua opțiune e să dau vina pe vorbitor. Ca reacție la ”Ești cea mai egoistă persoană pe care am cunoscut-o”, pot protesta: “Nu ai niciun drept să spui asta. Țin întotdeauna cont de nevoile tale. Tu ești cel egoist”. Când reacționăm la un mesaj dând vina pe vorbitor, cel mai probabil simțim furie.
Când primesc un mesaj neplăcut, a treia opțiune ar fi să aduc în prim plan sentimentele și nevoile proprii. Astfel, pot răspunde:”Când spui că sunt cea mai egoistă persoană pe care ai cunoscut-o, mă simt rănită, pentru că am nevoie să-mi fie recunoscute eforturile de a ține cont și de preferințele tale”.
Concentrându-mi atenția asupra nevoilor și sentimentelor mele, devin conștientă că “rănirea” derivă din nevoia ca eforturile să îmi fie recunoscute.
A patra opțiune, când primesc un mesaj neplăcut e să observ sentimentele și nevoile celeilalte persoane, atunci când se exprimă astfel. Pot întreba: “Te simți rănit fiindcă ai nevoie de mai multă considerație față de preferințele tale?”
Când ne exprimăm nevoile indirect, prin evaluări, interpretări și judecăți, ceilalți tind să audă critici. Iar când oamenii aud orice sună a critică, au tendința să-și concentreze energia în autoapărare sau contraatac.
Dacă dorim un răspuns empatic din partea celorlalți ar fi contrar interesului să ne exprimăm nevoile interpretând, diagnosticând sau judecând comportamentul lor. Dimpotrivă, cu cât ne putem lega mai direct sentimentele de nevoi, cu atât le este mai ușor celorlalți să răspundă empatic. Nevoile și sentimentele sunt paliere universale. Toți le avem și ca atare le-am experimentat și le înțelegem.
Iar cel mai important aspect este să ne valorizăm nevoile și să fim conștienți de ele. Pentru că dacă noi nu ne valorizăm propriile nevoi, e posibil ca nici ceilalți să nu o facă.
Comments