Azi scriu despre tristețe, despre pierdere, frustrare și nedreptate.
Nu știu cum trăiți voi carantina și cum reușiti să o depășiți... ce fel de mecanisme de coping folosiți, dar eu, de când a început, sentimentul pe care l-am simțit cel mai mult a fost cel de tristețe, provenit din pierderea libertății. A libertății de mișcare...
Așa că, de când a început carantina, am experimentat rând pe rând:
șocul și negarea realității când am văzut oameni călcându-se în picioare în magazine și rafturi goale. Nu-mi venea să cred și așteptam parcă să răsară de pe undeva o echipă de filmare a vreunui SF.
furie și revoltă, pentru că da... mi-am pierdut libertatea de mișcare. Noroc că pe cea de exprimare o mai am încă. Pe urmă, nu știu cum vă simțiți voi când vă oprește poliția să vă ceară declarația și să vă legitimeze, dar eu mă simt ca un infractor. În plus, cu cât auzeam mai multe sirene de ambulanțe, cu atât deveneam mai stresată - reminescențe de pe vremea când lucram în spital. Mă mai surprindeam câteodată și întrebându-mă "oare ce urgență e?"
negociere și acceptare a noii situații. Nu este bine și nici nu am de gând să mă amăgesc că va fi bine; dar vreau să îi dau creierului meu spațiul necesar pentru a fi creativ. Dacă rămân blocată în temeri și același ciclu de gânduri, consum inutil energie și neuroni.
Așa că m-am obișnuit să îmi notez temerile și gândurile care nu mă lasă în pace, cu tot cu soluțiile venite pe moment, iar apoi să pun bucata aceea de hârtie în noptieră, fiind liberă să mă ocup de altceva.
Până acum funcționează și reușesc să mă detașez destul de bine. Un alt bonus al acestei situații pe care am reușit să îl experimentez este decuplarea de cotidian; să mă bucur de timpul petrecut cu mine însămi.
Prin fiecare emoție negativă resimțită încerc să mă conectez la nevoia pe care e necesar să o îndeplinesc, căutând metoda benefică și posibilă prin care pot face asta.
E dificil, într-adevăr și înspăimântător să fii atât de mult timp cu tine însăți. E înfricoșătoare liniștea. E înfricoșător pentru că nu suntem obișnuiți cu felul acesta de viață... normal pentru noi e cel plin de gălăgie, de mișcare, de multe persoane, de viață.
Așadar, am decis să folosesc timpul acesta pentru mine: să mă descopăr mai mult, să mă dezvolt din punct de vedere personal, să mă contectez la un nivel mai profund cu mine însămi și cu ceilalți.
Să fiu un mai bun companion pentru mine, să mă iubesc mai mult, să mă valorizez pe mine însămi precum și pe cei din jurul meu.
Commenti