De nenumărate ori am constatat - și constat în continuare cât de multă teamă avem adunată în noi. Teamă de eșec, de succes, temeri reale, imaginare și tot așa. Oamenilor le este frică de frică, fără să realizeze că teama e cel mai mare dușman pe care îl putem avea.
Până la urmă ce este frica? Doar o emoție, care vine și pleacă. Nu rămâne cu noi, nu ni se întâmplă nimic, nimeni nu ne taie capul. Ba mai mult, reușim să ne descurcăm în final.
Și atunci?
De unde teama asta viscerală față de emoțiile negative? Suntem dispuși să facem orice, doar să nu rămânem cu ele, să nu le simțim (alcool, droguri, social media, evitat, fugit, din nenumărate situații în care le-am putea simți), până când ajungem să evităm viața, cu tot ce înseamnă ea și să trăim într-o cutie de chibrituri - limitați.
De ce?
Teama că nu facem față provocărilor? Că nu suntem îndeajuns de buni?
Nici măcar nu ne dăm voie să testăm ipotezele acestea. De multe ori sărim direct la concluzie, fără să fi dus la capăt provocarea. Adevărul e că fără o bună gestionare a emoțiilor și impulsurilor suntem condamnați. Condamnați să repetăm acest cerc vicios, de fiecare dată când ne copleșesc anumite situații.
Emoțiile ne sunt senzori.
Este bine să le ascultăm pentru că ne transmit informații importante. Dar pentru a nu acționa greșit e util să le verific și să le lucrez, altfel iau decizii și acționez într-un mod impulsiv.
Cum fac asta? Simplu. Transform totul într-un exercițiu, sau joc dacă vreți. Un joc datorită căruia dobândesc autocontrol și îmi cresc reziliență emoțională.
În orice situație, prima dată verific ce simt. Care este emoția?
Indiferent ce e - teamă, frustrare, mânie, ostilitate, etc.
Pe urmă, mesajul - De ce simt asta? Care e mesajul? ( Vă amintiți - emoțiile ne transmit informație).
Următorul pas este să îmi dau voie să fac un pas în spate, să mă detașez, să mă smulg din spirala emoției, mai ales dacă are o intensitate mare. Așa că îmi spun: poate că da, poate că nu.
Poate că voi eșua, poate că nu. Poate că sunt un om de doi bani, cum a spus X-ulescu, poate că nu.
Pasul final este demontarea emoției, sau dacă vreți verificarea ei - cât de reală e ipoteza la care am ajuns? Pentru că de multe ori ne construim scenarii bazate pe presupuneri și defilăm pe ele.
Deci, dovezi! Ce dovezi concrete și realiste am că acea ipoteză se poate întâmpla - că voi eșua, că sunt în felul acela, sau orice altceva? Atenție! Dovezi concrete - nu ce presupun sau îmi imaginez. Dacă am dovezi concrete și realiste mă ocup de ele, găsesc opțiuni, adică le rezolv.
Dacă nu, înseamnă că am construit un scenariu, că acea temere nu e reală, așa că i pot da drumul să plece.
Îi dau o culoare și o formă și îi dau drumul să plece - să se volatilizeze. Sau pot folosi anumite strategii, atât pentru emoții cât și pentru impulsuri. Orice emoție sau impuls au o durată de viață de maxim 15-20 min. Ideea e să pun în aplicare o strategie în aceste minute, pentru a nu ceda emoției sau impulsului.
Impulsul e o dorință, o nevoie imperioasă de a face ceva ca să nu mă mai simt în felul acela. Dacă acel ceva e un comportament nesănătos pentru mine, de ex: alcool, droguri, fumat, comportamente evitante, număr descrescător (3,2,1), pentru a-mi scurtcircuita creierul din acea idee și pune în aplicare o strategie.
O strategie e necesar să îndeplinească trei criterii pentru a funcționa:
- să fie realizabilă.
-să fie plăcută( nu ceva ce consider o corvoadă).
-să mă pot implica( să fie activă).
De ex: vorbesc cu cineva la telefon, fac un puzzle, desenez, colorez, gătesc, ies la o plimbare/alergat, etc.
Atenție la genul de activități: să nu fie pasive. De ex, dacă aleg cititul sau vizionarea unui film, e de preferat să fie ceva captivant, altfel creierul meu va rula pe aceeași idee.
コメント